Singurătatea
- blogladyrose
- 28 apr. 2024
- 1 min de citit

O iubesc, dar o urăsc!
Nu știu dacă singurătatea aduce vindecare, eliberare și evoluție, dar am fost în acel moment doar eu cu mine.
Moment de liniște și de introspecție către ceea ce sunt în interior! Am avut ani de zile în care am învățat să mă iubesc așa cum sunt, dar și suferința singurătății!
Nu am înțeles mulți ani că acest proces de cunoaștere și vindecare vine la pachet cu singurătatea! Nu poți să te cunoști decât atunci când ești în liniște, când te duci în interiorul tău, când te descoperi, când scoți la suprafață tot ceea ce te împiedică să mergi mai departe. Eliberând, vei conștientiza că meriți să primești și vei atrage experiențele pentru care ești pregătită!
Am urât singurătatea chiar și înconjurată de oameni plini de iubire pentru că, în momentele de acasă, eram în liniște!
Recunosc acum, privind în urmă, că de fapt tânjeam după tandrețe, după un alt întreg care să mă împlinească.
Nu știam să verbalizez suferința, o ascundeam acolo adânc. Acum realizez că era doar evoluția mea și tot ceea ce voiam să eliberez pentru a putea fi în echilibru și în adevăr.
Timpul este irelevant în momentul în care pornești, pentru că niciodată nu admiți în totalitate ce programe sau emoții ai acumulat.
Învață să ai răbdare cu tine, cu iubire și recunoștință fii convinsă că vei deveni tot ceea ce vrei să fii!
FOTO: Pexels | Alexander Krivitskiy
Comments