Poveste fără morală

Mă uit în jurul meu și văd fuioare de amintiri, văd uși care se închid, văd 20 de ani fără culoare.

A început în 1997 și s-a terminat în 2017.

Ating un fuior și mă văd în casa părinților mei, divorțată, cu un copil, pusă la colț, plătind eșecul. Ei îmi spuseseră, eu nu am ascultat.

Alt fuior atins și apare el, cerându-mi să-i fiu soție. N-am avut timp să-l cunosc foarte bine, dar nici nu trebuia atâta timp cât m-a acceptat cu un copil, nu?

Deschid o ușă și intru, cu capul înainte, grăbindu-mă să-mi clădesc familia mult dorită. Dar, se zice că atunci când Zeii vor să te pedepsească, îți îndeplinesc dorințele.

Astfel m-am trezit prinsă în vârtejul unei vieți amare, departe de ce visasem. Un nor de amintiri stă acum deasupra mea și din el cad lacrimi, picături de chin și durere. El, care ar fi trebuit să fie salvatorul meu, s-a dovedit a fi coșmarul vieții mele.

Dar, nu te îneci pentru că ai căzut în apa, ci pentru că stai cu capul sub apă. Iar eu asta am făcut.

Primul episod din care puteam să înțeleg ce mă așteaptă a fost la întâlnirea cu familiile amândurora, întâlnire pe care am pregătit-o până la ultimul detaliu singură (cumpărături, mâncare, aranjamente, călcat haine pentru toți; pe vremea aceea stăteam la părinții lui).

Totul în zadar!

Ai lui (tatăl, mama și sora, minoră fiind) au consumat în mod abuziv alcool, iar ai mei mă străpungeau cu priviri ce mi-au făcut sufletul ferfeniță.

N-am înțeles nimic, așa  de prost suntem făcuți! Am scos în față faptul că el era altfel, diferit de ai lui.

După câțiva ani, a devenit sclavul sticlei.

Un alt semn a fost când a luat ultimii bani din casă, cu care urma să fac mici cumpărături ( financiar eram la pământ) și și-a cumpărat bere, țigări și bilete la pariuri sportive. Fix atât!

Am hotărât să pun punct (a nu știu câta oară), dar iar am eșuat. Eram confuză și manipulată, dar atât de bine, încât nu observam cum îmi bagă în cap doar ceea ce-i trebuia lui.

Copilul cel mare s-a mutat cu chirie, cel mic și-a luat serviciu concomitent cu școala, fiind mai mereu plecat, prietenii ne evitau, părinții sufereau.

Nu mai aveam sentimente, nu știam dacă mai sunt vie. Eram umbra lui, sclava lui, fără speranță, fără viitor.

Și, totuși, s-a întâmplat! Mi-am dat seama că viața nu e doar ce e, ci și ce ar putea fi. Ce poți face din ea!

Și nu vei ști  niciodată ce vă fi până când nu încerci. Încercare mea m-a lăsat fără casă, fără căminul de care ținusem cu îndârjire, fără haine, singură, în fața unei lumi care mă privea suspect, unii chiar îndepărtându-se.

Dar, nu am permis nimănui să-mi omoare speranța!

Am început o viață nouă, dându-mi seama că eu vreau să trăiesc, nu să supraviețuiesc!

Nu există o morală în povestea mea, o înțelepciune profundă ci doar faptul că, după o greșeală imensă , poți continua să trăiești și poți trăi chiar bine.

Viața ne răsplătește și ne pedepsește la fel, uitând ...