Mancun!

Marie D.

Dorința nu se învăluie întâmplător în gingășie și uneori în neîmplinire. Câteodată e atât de mascată regăsirea. Ce triste și înfometate sunt clipele îngăduite pentru o delicatețe a unor, oricărui, dezmierdări...

Chiar nu știi cu ce a lovit conștiința în Pronie. Cu acceptarea, cu ruga, ori cu nădejdea?! Și în ce nădăjduiești? Într-o singură clipită măcar?

O sclipire de neajuns, dar "măcar atât!" S-ar dezlănțui prea multe dacă s-ar îngădui dincolo de "atât". Și nu că n-ar exista imboldul, dar nu există rațiunea binefăcătoare a realismului.

Adevărul e că nu există mai nimic dincolo de alegeri. Concret. Ți-ai ales, ți-ai asumat!

Nu contează din ce perspectivă ai planuit să-ți privești discernământul. Nu-i problema Providenței. E interesant de deviant propriu-ți destin.

Nu memorezi motivul desemnării, dar reproșezi secundei preferențialul. Și alesul nu tolerează și nu trebuie să-și aroge nicio vină.

Nu ajută și nu îndreaptă logica spre o trezvie să declanșezi și să încurajezi voința spre o hotărâre aparent singulară, de nealterat.

E nesănătos să privești dintr-o perspectivă unică și periculos de perceput ca intangibilă.

Orice formă de acceptare a oricărui posibil e o dovadă de înțelepciune. Orice ceri, ți se va da. Numai că de prea multe ori cerem ceea ce chiar nu ni s-ar da. Ce-ul sau ceva-ul sunt simple simboluri ale "necunoștinței în cauză" a ființei umane.

Ce plictisitoare ar fi redările într-o singură formă, fără un fond alternativ. Îmbrățișăm prea multe forme fără fond. Dar așa ne-am obișnuit noi, să îmbrățișăm coconul răzgăielii și-al cofeturilor oratorice.

Adevăratele înțelepciuni sunt pitulate, tocmai, în polenul corolei înșelărilor micului suflet.

Mancun!

Nici măcar nu s-ar obosi să-ți ceară să înțelegi de ce balconul ei are deschidere oricând, oriunde!

Într-un astfel de moment tronează numai realitatea ei. Și realitatea ei, simplă și automat firească, reprezintă confirmarea.

Mancun este ceea ce trebuie pentru fiecare dintre noi! Cine spune că s-ar numi altcumva și că s-ar afla altundeva, decât așa cum i se înfățișează ei?

Eu una nu am forța să discern în ce măsură percepția și privirea mea convin și îmbrățișează obiectivismul. Balcon este un cuvânt inventat de duzine. Și are o redare limitată și penibilă.

Mancun este scâncetul neobosit al justiției. Câtă claritate și perfecțiune relevă desfătarea și înțelegerea ei angelică!

Nu se spune și se simte cum se crede și se știe (sau se crede că se știe), ci cum îți arată ea. Cei ca ea. La ce e bun un balcon dacă nu pentru a-ți vedea lumea, toată lumea, din el? Simplu! ...