top of page

Toate Articolele




Poate ți se pare un clișeu, dar ai privit cum îți trăiești propria viață?


În acceptare totală cine ești sau cum ești! Fără frică, fără vină, fără rușine, fără teamă! De ce vezi complexul propriei ființe când de fapt este despre a te bucura de viață, de momente!


Când trăiești în frustrare sau nevoia de a fi altcineva sau te ascunzi de tine, înțelege că de fapt îți negi propria existență! Vârsta, kilogramele sau goana după un "model" imaginar de fapt te epuizează! Alergi după o iluzie și te ascunzi de ceea ce ești acum!


Suntem efectul sau suma experiențelor, am ajuns aici doar pentru că așa am decis în anumite momente din viață! Iubește-ți corpul, iubește-ți ridurile, iubește-ți convingerile! Nimeni nu are dreptul să te judece, nici măcar tu!


Ce vrei să fii, cum vrei să fii?


De ce te raportezi la ceilalți și îți pierzi propria persoană, rătăcești pe un drum care nu este al tău! Alege să trăiești autentic fără a te raporta la altcineva!


Alege să accepți ce ești acum și doar dacă vrei să fii o versiune mai bună a propriei persoane poți reacționa să experimentezi o evoluție! În orice variantă ești TU!


Să plângi când simți abandonul, să râzi când ai succes, să pleci când nu simți bucuria sau să faci alegeri care vor avea reacții neașteptate din partea altora... contează doar ce știi că vrei să fii sau poți fi! Irelevante sunt percepțiile altora pentru că de fapt transmiți că nu ești în echilibru și acceptare.


Poți fi orice când știi cine ești! Nu da valoare anilor pentru că ridurile sunt inestimabile!


Respectă-ți convingerile pentru că meriți să trăiești în adevăr și vei vedea că vei atrage experiențele pe care le meriți!


Ești în PUTEREA de a fi așa cum vrei, știi sau accepți!


Regăsește-ți echilibrul și se vor elimina cei care te dezechilibrează din propriile convingeri sau standarde!


Acceptă că sunt frustrările lor, nu ale tale! Te îmbrățișez cu adevăr și autenticitate, LR

FOTO: Pexels | Julia Avamotive

 
 
 



Mi-e atât de ușor să simt recunoștință pentru că o simt în fiecare moment, în fiecare situație sau persoană, tot ceea ce trăiesc sau sunt zilnic! Mi-e greu uneori să caut acea recunoștință pentru ce aș vrea să fiu, să am sau să trăiesc!


Am înțeles că prezentul creează viitorul! Experiențele de azi construiesc ceea ce voi fi mâine!


Prefer să trăiesc emoțiile momentului fără să cunosc ce îmi va aduce viitorul!


Sunt mulți cei care ne învață să proiectăm ce vrem să fim sau să avem, dar când imaginația nu devine realitate dăm vina tot pe noi sau karma! Viața nu înseamnă incertitudine decât atunci când prezentul este incert!


Când nu apreciezi cu recunoștință ceea ce ești, oamenii sau experiențele, tot ceea ce poți confirma cu toate simțurile nu poți simți recunoștință! Ce îți lipsește ACUM?


Ce ai vrea să fii sau să ai? Meriți sau doar crezi că vrei? Când vei învăța că ești tot ceea ce vrei AZI vei putea practica adevărata recunoștință!


Poți avea dorințe, intenții sau să îți vizualizezi viitorul, dar recunoștința reală vine din emoția prezentului. Uiți să trăiești și pierzi momente valoroase doar pentru că aștepți un miracol cândva.


Recunoștința pentru prezent îți va aduce ce meriți în viitor!


Mulțumește pentru ACUM și abandonează-te viitorului.


Te îmbrățișez cu RECUNOȘTINȚĂ,


LR


FOTO: Pexels | Gary Barnes

 
 
 



Cum ai defini bucuria? Este ceea ce simți trăind prin alții sau cu alții?


Când alegem prima variantă, de fapt, ne raportăm la evenimente colective, când succesul altora devine momentul nostru de emoție, de fericire, de zâmbet! Ne hrănim cu ceea ce ne dau alții chiar și pe termen scurt și simțim că aparținem unui grup, unei victorii care devine și a noastră.


Când simțim bucuria cu alții, atunci este, de fapt, o victorie la care am contribuit; ne simțim o parte din efortul grupului învingător! Simțim diferit gustul victoriei.


De ce ne aduce mai multă intensitate acel moment în care doar susținem din afară ceea ce reușesc alții? De ce ADN-ul și mintea noastră angrenează toată ființa în dansul bucuriei când contribuția noastră nu există?

Care parte din noi se simte confortabil în a susține pe alții pentru a ne alătura bucuriei colective?


Aparținem unei națiuni, unui popor, unui steag! Iubim la propriu ceea ce reușesc alții doar pentru că în acel moment suntem toți la fel, fără nicio deosebire sau diferență!


Da, pot spune că iubesc România și pe toți cei care o reprezintă cu fruntea sus! Uitați-vă în trecutul nostru, fie că vorbim de istorie, literatură, medicină sau aeronautică!


Priviți cu ochii deschiși geografia României și descoperiți comorile acestei țări! Nu lăsați pe nimeni să vă plece capul pentru că aveți toate motivele să fiți mândri!


Să ne trăim împreună momentul de bucurie strigând la unison: HAI ROMÂNIA!!!


Ai încredere că poți să trăiești emoția bucuriei, indiferent de ceea ce va fi, rămâi în continuare român și asta ar trebui să fie cea mai mare victorie!

Vă mulțumim că v-ați alăturat nouă!

  • Facebook
  • Instagram
  • TikTok

© 2023 by LadyRose Blog.

bottom of page