Aleg… să fiu "o floare" conștientă

Articol de Nicoleta Ghiriș

FOTO: Pexels/Valeriia Miller

Aleg să fiu o floare conștientă, să nu am așteptări de la ceilalți, să știu să cer și să primesc ce am nevoie, când am nevoie.

Aleg cunoașterea de sine, să mă ghidez după instincte, să ascult vocile interioare ce vorbesc asurzitor doar să le băgăm de seamă, aleg intuiția.

Aleg să nu mă regăsesc în postura florii de pe pervaz, care uitată de cel ce și-a luat-o în grijă, să tânjească după ploaia de afară, de după geamul gros de sticlă, când la ea în glastra nu regăsește niciun strop de apă, să îi aline setea.

Aleg să fiu o floare de câmpie, liberă... aleg să zburde vântul printre frunzele mele, să fiu alături de sute de flori, să răspândim miresme mii, să fiu o pată de culoare, pentru cei ce au ochi să privească, să mulțumesc soarelui, că îmi dă viața.

Sunt ferm convinsă că fiecare dintre noi suntem sau putem alege să fim, cum am descris mai sus, totul învârtindu-se în jurul alegerilor noastre.

Într-o zi ploioasă, am sesizat pe pervaz floarea aceasta, care mi-a inspirat aceste rânduri. Părea tristă în peisajul descris. Am fugit după apă și am udat-o.

Mesajul este că putem atrage atenția asupra nevoilor noastre, așa cum floarea aceea a atras-o pe a mea, doar proiectând nevoia ei și emițând necesitatea primară. Să fim mai atenți la cei din jur și la ceea ce ne transmit; poate deținem exact ceea ce au nevoie ei și poate printr-un simplu gest, zâmbet, strângere de mână, înțelegere, cuvânt revelator, o îmbrățișare, am udat ceea ce numai "ploaia" (o situație conjuncturală, extraordinară, ce se poate întâmpla o dată în ani) prin abundența ei putea să aducă!

Suntem tot ce avem nevoie pentru noi și sufletele cu care am venit în această existență. Trebuie să devenim conștienți de puterea noastră și fără prea multe eforturi, prin gând, vorbă, vedere, auz și nu în ultimul rând intuiție, să conștientizăm pe ceilalți; ei nu se află acolo întâmplător, găsindu-se lângă noi. Pot foarte bine să joace ei rolul de "ploaie", rămânând numai să simțim la timp, să nu cumva să ne regăsim după un geam de sticlă construit prea gros din nevoia de protecție sau egocentrism, "urlând" fără să fim auziți și văzuți. Mai bine alegem "să spargem geamul" și să cerem (este posibil ca cel de lângă noi să fi creat acel geam între noi).

Nu e o rușine să ceri o îmbrățișare, să ceri să ți se vorbească frumos, să ceri prietenia, să săruți tu primul, să iubești tu mai mult pe celălalt... și să nu uităm de îndemnul "Cere și ți se va da"; poate fi cheia în diferite situații în care ne găsim.

Pentru noi toți și împlinire ...

Mancun!

Marie D.

Dorința nu se învăluie întâmplător în gingășie și uneori în neîmplinire. Câteodată e atât de mascată regăsirea. Ce triste și înfometate sunt clipele îngăduite pentru o delicatețe a unor, oricărui, dezmierdări...

Chiar nu știi cu ce a lovit conștiința în Pronie. Cu acceptarea, cu ruga, ori cu nădejdea?! Și în ce nădăjduiești? Într-o singură clipită măcar?

O sclipire de neajuns, dar "măcar atât!" S-ar dezlănțui prea multe dacă s-ar îngădui dincolo de "atât". Și nu că n-ar exista imboldul, dar nu există rațiunea binefăcătoare a realismului.

Adevărul e că nu există mai nimic dincolo de alegeri. Concret. Ți-ai ales, ți-ai asumat!

Nu contează din ce perspectivă ai planuit să-ți privești discernământul. Nu-i problema Providenței. E interesant de deviant propriu-ți destin.

Nu memorezi motivul desemnării, dar reproșezi secundei preferențialul. Și alesul nu tolerează și nu trebuie să-și aroge nicio vină.

Nu ajută și nu îndreaptă logica spre o trezvie să declanșezi și să încurajezi voința spre o hotărâre aparent singulară, de nealterat.

E nesănătos să privești dintr-o perspectivă unică și periculos de perceput ca intangibilă.

Orice formă de acceptare a oricărui posibil e o dovadă de înțelepciune. Orice ceri, ți se va da. Numai că de prea multe ori cerem ceea ce chiar nu ni s-ar da. Ce-ul sau ceva-ul sunt simple simboluri ale "necunoștinței în cauză" a ființei umane.

Ce plictisitoare ar fi redările într-o singură formă, fără un fond alternativ. Îmbrățișăm prea multe forme fără fond. Dar așa ne-am obișnuit noi, să îmbrățișăm coconul răzgăielii și-al cofeturilor oratorice.

Adevăratele înțelepciuni sunt pitulate, tocmai, în polenul corolei înșelărilor micului suflet.

Mancun!

Nici măcar nu s-ar obosi să-ți ceară să înțelegi de ce balconul ei are deschidere oricând, oriunde!

Într-un astfel de moment tronează numai realitatea ei. Și realitatea ei, simplă și automat firească, reprezintă confirmarea.

Mancun este ceea ce trebuie pentru fiecare dintre noi! Cine spune că s-ar numi altcumva și că s-ar afla altundeva, decât așa cum i se înfățișează ei?

Eu una nu am forța să discern în ce măsură percepția și privirea mea convin și îmbrățișează obiectivismul. Balcon este un cuvânt inventat de duzine. Și are o redare limitată și penibilă.

Mancun este scâncetul neobosit al justiției. Câtă claritate și perfecțiune relevă desfătarea și înțelegerea ei angelică!

Nu se spune și se simte cum se crede și se știe (sau se crede că se știe), ci cum îți arată ea. Cei ca ea. La ce e bun un balcon dacă nu pentru a-ți vedea lumea, toată lumea, din el? Simplu! ...

Despre frumusețea vieții

Frumusețea vieții începe în momentul în care vezi în oglindă ceea ce ești, nu ceea ce crezi că ai vrea să fii!

Lady Rose